marți, 20 decembrie 2016

Trecere prin loc nepermis

a încercat să îmi traverseze ființa exact prin axul inimii
deși era conștientă că trece prin loc nepermis
nu puteam accepta o asemenea grosolănie așa că a trebuit să o avertizez
de ce încălcați regulile, domniță?
nu credeți că ar trebui să mă traversați regulamentar, așa cum o fac ceilalți oameni?
ce s-ar întâmpla dacă toata lumea mi-ar traversa inima așa după bunul plac?
chiar nu observați ce trafic infernal se desfășoară pe teritoriul trupului meu?
ce să mai zic de faptul că ați încercat să mă traversați exact prin centru
pe culoarea roșie
când toata lumea mă traversa longitudinal, dumneavoastră v-ați ambiționat să mă traversați vertical
nu v-ați gândit că puteați fi rănită de toate aceste corpuri contondente care circulă pe benzile de mare viteză dintre fibrele mele?
și în fond de ce circulați pe jos?
doar știți cât de perimate și de fragile au devenit corpurile de carne
în ziua de azi oamenii își duc viața în corpuri de metal
corpuri dure, rezistente, fiabile
oamenii nu își mai pierd vremea cu fleacuri sentimentale
e adevărat că poluează și ocupă tot mai mult spațiu
de altfel mă simt nevoit să recunosc că acest aer total neobișnuit pe care l-ați adus în spațiul meu public mă dezarmează
ocupați o suprafață atât de mică și totuși ați reușit să vă împrăștiați parfumul în întregul cartier al ființei mele
ce spuneți, s-a făcut verde?
în regulă
luați-mă de mână și haideți să mergem
vă voi conduce în grădina mea secretă
departe de acest vacarm.

Spectacol cu casa inchisa

sigur că da luați un loc
în acest poem este loc pentru oricine
nu este nevoie să vă descălțați
oricum aici nu face nimeni niciodată curat
pragul acestui poem nu a fost trecut niciodată de vreun om neprihănit
am primit între aceste rânduri numai oameni oropsiți
oameni cu neliniști metafizice
oameni abandonați sau fără adăpost
turiști rătăciți sau călători fără o direcție precisă
sigur că da intrați și dumneavoastră domnule sinucigaș
aveți un loc chiar acolo în față pe scaunul din mijloc
singura mea condiție este ca în acest poem să nu se întâlnească doi oameni împărțind același tip de suferință
în calitate de gazdă recunosc
am făcut cunoștință cu toți
v-am trăit pe fiecare în parte
mărturisesc că am reușit să adun în această sală toate tipurile de suferință existente într-un om
ah iată că tocmai se ocupă și ultimul loc din spate
ei bine doamnelor și domnilor
din acest moment mă simt nevoit să mă retrag și să vă las singuri
în acest poem nu mai este suficient loc
pentru mine.