joi, 17 noiembrie 2016

Visatorii

pe acest tărâm locuiesc doar oameni visători
oameni care umblă cu capul în nori
și rămân așa cu norii în cap
până când începe să plouă
fiecare în el însuși
și se scufundă fiecare în el însuși
picătură cu picătură
prăbușindu-se aidoma unor comete lichide
până în adâncul sinelui unde se dizolvă lent

umbrele de sub umbrele de sub umbrele

în această reverie profundă
oamenii caută sensuri noi
se înfruptă cu asocieri nebănuite
culeg răspunsuri pe care le depozitează în recipiente mici pe care le vor pierde
mai devreme sau mai devreme

și tună și fulgeră în carnea lor instabilă
de fiecare dată când cineva se trezește din vis
nimeni n-a observat însă vreun fulger
nu s-a înregistrat încă niciun tunet

anesteziați de această nuditate a liniștii
întinși sub cerul limpede și leneș
oamenii dorm și trăiesc același vis
al norilor ce umblă cu capul în nori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu